sâmbătă, 17 iunie 2023

Adyashanti - Trezirea și renunțarea la ego (Awakening and The Letting Go)


Conștiința este goală pentru că nu există conținut. Conștiința nu e ceva ce poți să apuci. Toată lumea din sală chiar acum, e doar Conștiință ce se întâmplă. Ea e cea care se uită la mine și ascultă și simte. Ea e cea care face posibilă să fie cunoscută această întreagă experiență, ea este, e Conștiința. 
Așadar pentru toată lumea..., Conștiința ESTE acolo. Și totuși deși este acolo, este așa de intimă cu tine că nu o poți apuca, nu-i așa? O poți găsi. Conștiința doar ESTE, este non-localizată. Nu este localizată undeva, ea doar ESTE. De aceea spunem că ea este goală, nu e nimic de care să apuci, nu-i nimic la care să renunți; nu este într-un loc față de alt loc unde nu-i, înăuntrul inimii tale, sau înăuntrul capului tău, sau în spatele capului ori sub tălpi. Conștiința ESTE, este Universală. Și simțiți cum nu există o formă a ei, este goală. Natura sa este vacuitatea. 

Natura sa/ Natura ta este, de asemenea, conștientă de Sine. Cred că în budismul tibetan se (spune) Conștiința este conștientă sau există o calitate a lucidității, ceea ce înseamnă că Conștiința este conștientă de Sine; știe că este. Este inteligentă, cu alte cuvinte. Există calități care sunt atât de familiare. Adică, sunt atât de familiare încât nu sunt observate. Atât de familiare încât nu sunt observate.
Faptul că Conștiința poate fi Conștientă de Sine este UIMITOR. Nimic altceva nu poate face asta. Doar Conștiința este Conștientă de Sine. Doar Conștiința ESTE conștientă. Nimic altceva nu este Conștient în afară de Conștiință. Și fără Conștiință, nimic altceva nu ESTE. Așadar, Conștiința este goală, este lucidă și are, de asemenea, un imens sentiment de Iubire, compasiune; un sentiment de bunătate, bunăstare. De aceea, atunci când intrați în starea voastră Adevărată de Conștiință (sau Spirit, un alt cuvânt pentru Conștiință), există un sentiment de bunăstare, un mare sentiment de "Totul este bine". Există un sentiment chiar că totul este perfect, chiar dacă se întâmplă atât de multe dezastre. Există un sentiment de bine, de bunăstare. Nu doar pentru sine, ci o bunăstare care se revarsă. Este bunătatea voastră înnăscută. Este natura voastră..., de o bunătate sau o bunăstare care se revarsă. Asta este compasiunea, asta este Iubirea. Este conectarea cu bunăstarea propriei voastre naturi, o bunăstare care se revarsă, care dă pe afară. Asta este compasiunea, asta este Iubirea. 

Așadar, a vă recunoaște natura ca fiind Conștiință este de fapt cel mai simplu lucru. Ceea ce înseamnă că poate fi sau nu ușor. Înseamnă doar "simplu". Depinde cât de simplu ești. Cât de dispus să fii simplu. De a fi (din punct de vedere egoic) lipsit de sine. De a renunța la tendința eului egoic de a face ceea ce face. Toată lumea știe ce face eul egoic..., 'să facă ceea ce face'. Și chiar și atunci când v-ați trezit, va exista în continuare o oportunitate din ce în ce mai profundă și mai profundă de a renunța la sinele (egoic) care face ceea ce face. Aceasta este călătoria. Îți dai seama de Adevărata ta Natură, dar realizarea efectivă a Adevăratei tale Naturi înseamnă să pui piciorul în prag. Aceia dintre voi care au realizat Conștiința Însăși ca fiind Adevărata voastră Natură, știți despre ce vorbesc. 

Doar pentru că realizați că voi înșivă sunteți Conștiință nu înseamnă că ego-ul iese imediat din incintă. S-ar putea să fie rănit de moarte, știți? Este diferit pentru diferiți oameni în această privință; pentru unii oameni este mult mai rănit mortal decât pentru alții. Pentru unii oameni, ei au o mică trezire și se pare că ego-ul lor are doar un fel de zgârietură, așa că se întinde și apucă din nou centrul scenei și împinge totul la colț. Iar pentru unii oameni, abia dacă mai stă în picioare. Dar renunțarea la acel eu egoic..., învinuirile, judecățile, opiniile..., toate acestea sunt lucruri legate de eul egoic. Nu există să fii Iluminat și Liber și să ajungi să te agăți de toate acele lucruri. Pur și simplu nu funcționează așa. 

O puteți gusta. Poți fi un prostănac total și să ai parte de o degustare a trezirii. Un idiot se poate trezi la "Oh, îmi văd adevărata natură!". Nu e nevoie de nimic. Acesta este lucrul frumos când primești o bună sclipire experiențială a Adevăratei tale naturi..., lucrul frumos este că nu este nevoie de nimic. Absolut nimic. În afară de a nu te mai strădui atât de mult. Să nu mai cauți pentru o clipă, să lași să se întâmple. 

Dar pentru a FI de fapt în acea stare de trezire, pentru a fi de fapt acolo, pentru a funcționa acolo și a te mișca acolo..., mă gândesc întotdeauna la Iluminare sau Trezire ca la un fel de vânzători enervanți din ușă în ușă. Tu începi discuția, nu-i așa? Te angajezi doar la cel mai mic nivel, și asta e tot ce au vrut; piciorul alunecă în ușă și e greu să scoți naibii piciorul înapoi din ușă, știi? [Râde] Spiritualitatea este cam așa. Adevărul își cam strecoară piciorul înăuntru, nu-i așa? și e ca și cum "Oh, da, da. Trezirea nu costă nimic. Doar întoarce-te, privește-te pe tine însuți ca fiind Conștiința Însăși. Este ușor. Este o schimbare totală de identitate. Vei realiza că ești liber, că ai fost întotdeauna liber, ceea ce a realizat Buddha, ceea ce a realizat Iisus..., vei realiza cu siguranță! Este ușor! Și apoi realizezi asta, și îți dai seama că totul este adevărat. 

Și atunci ai acest picior mare în ușă. Și nu se mai scoate. 'Ei bine, acum că ți-ai dat seama de asta. Foarte, foarte bine. Acum știi, toate chestiile alea mici cu ego-ul? Astea trebuie să dispară'. Încearcă oricât de mult ai încerca, pur și simplu nu poți împinge acel picior înapoi afară. Ceea ce este de bun augur, ceea ce este minunat, pentru că, cel puțin atunci, nu mai există nicio îndoială. Nu există nicio îndoială. Când renunți la sinele egoic, atunci nu mai există nicio îndoială. Ceea ce există, ceea ce există ESTE, este ceea ce Ești. Iar ceea ce Ești este cam cel mai minunat loc în care ai putea cădea din nou.
Așa că, cel puțin, știi asta. Știi că atunci când renunți la eul egoic ceea ce primești în schimb este întregul Univers. Primești în schimb întreaga Existență. 

Din discuția de pe Youtube: Înțelepciunea de a nu face nimic - Adyashanti
_______________________________

Awareness is empty because there’s no content. Awareness is not something you can grab hold of. Everybody in this room right now, there is Awareness happening. That’s what’s looking at me and listening and feeling. That’s what makes cognizing this whole experience possible, is there is Awareness. So for everybody …, Awareness IS there. And yet, even though it’s there, it’s so intimate to you, you can’t grasp it, can you? You can find it. Awareness just IS, it’s non-local. It’s not localized somewhere, it just IS.
This is why we say Awareness is empty, there is nothing to grab hold of, there is nothing to let go; it’s not in one location as opposed to another location, inside your heart, or inside your head, or behind your head or under your feet. Awareness IS, it’s Universal. And sense there’s no form to it, it’s empty. Its nature is emptiness. 

Its nature/ Your nature is also Self-Aware. I think in Tibetan Buddhism they (say) Awareness is cognizant or there’s a quality of lucidity, which means that Awareness is Self-Aware; It knows that It Is. It’s Intelligent, in other words. Their qualities are qualities which are so familiar. I mean, they’re so familiar that they’re not noticed. So familiar that they’re not noticed.
The fact that Awareness can be Self-Aware is AMAZING. Nothing else can do that. Only Awareness is Aware of Itself. Only Awareness IS aware. Nothing else is Aware but Awareness. And without Awareness, nothing else IS. So Awareness is empty, it’s lucid and it also has a tremendous sense of Love, compassion; a sense of goodness, well-being. That’s why when you come into your True state as Awareness (or Spirit, another word for Awareness), there is sense of well-being, a great sense of ‘All Is Well’. There’s a sense even that all is perfect, even though there’s so many disasters happening. There’s a sense of wellness, well-being. Not only for oneself, but a well-being that spills over. It’s your innate goodness. It’s your nature…, of a goodness or a wellbeing that spills over. That’s what compassion is, that’s what Love is. It’s connecting with the well-being of your own nature, a well-being that is up-welling, that spills over. That’s what compassion is, that’s what Love is. 

So to recognize your nature as Awareness is actually the simplest thing. Which means it may or may not be easy. It just means ‘simple’. Depends how simple you are. How willing to be simple. To be (self-egoically speaking) self-less. To let go of the tendency of the egoic self to do what it does. Everybody knows what their egoic self does…, ‘to do what it does’. And even when you’ve awakened there’s still going to be a deeper and deeper and deeper opportunity to let go of the (egoic) self-doing what it does. That’s the journey. You realize your True Nature, but actually realizing your True Nature is getting your foot in the door. Those of you who have realized Awareness Itself as your True Nature, you know what I’m talking about. 

Just because you realize yourself as Awareness doesn’t mean that the ego immediately exits the premises. It may be mortally wounded, you know? It’s different for people in that regard; for some people it’s much more mortally wounded than others. For some people, they have a little awakening and it seems that their ego is just sort of nicked, so it reaches up and grabs center stage again and pushes everything off to the corner. And for some people, it’s barely standing anymore. But letting go of that egoic-self…, the blames, the judgements, the opinions.., that’s all egoic-self stuff. There’s no such thing as being Enlightened and Free, and getting to hold on to all that stuff. It just doesn’t work that way. 

You can get a taste. You can be a total bozo and get a taste of awakening. A ding-dong can wake up to ‘OH, I see my true nature!’ Nothing’s required. That’s the nice thing about getting a good experiential glimpse of your True Nature…, the nice thing is that nothing is required. Absolutely nothing. Except to stop trying so hard. Stop seeking for a moment, let it happen. 

But to actually BE in that awake state, to actually Be there, to function there, and move there…, I always think of Enlightenment or Awakening as sort of one of those annoying door-to-door salesmen. You begin the discussion, right? You just engage on the smallest level, and that’s all they wanted; the foot slips in the door and it’s hard to get the damn foot back out of the door, you know? [Laughs] Spirituality is kind of like that. The truth kind of slips its foot in, right?, and it’s like ‘Oh, yes, yes. Awakening costs nothing. Just turn around, look at yourself as Awareness Itself. It’s easy. It’s a total shift of identity. You’ll realize you’re free, you always were free, what Buddha realized, what Jesus realized.., you’ll realize for sure! It’s easy!’ And then you do, and you realize it’s all true. 

And then you’ve got this big foot in your door. And it’s not pulling out. ‘Well, now that you’ve realized that. Very very good. Now you know, all that little ego stuff? That’s got to go’. Try as you will, you just can’t push that foot back out. Which is fortunate, which is wonderful, because at least then, theirs is no question. There is no doubt. When you let go of the egoic self, there is no doubt then. What there Is, What there IS, is what You Are. And what You Are is about the most wonderful place you could fall back into.
So, at least, you know that. You know that when you let go of the egoic self what you’re getting in exchange is the whole Universe. You’re getting all of Existence in exchange.

From Youtube talk: Wisdom of Do Nothing- Adyashanti

https://www.youtube.com/watch?v=ELTiD7L_nU8

vineri, 1 octombrie 2021

Adyashanti - Esența spiritualității (The Essence of Spirituality)


 Orange Petaled Flowers in Clear Glass Pitcher With Water on Brown Table Close Up Photography

Ce am învățat din toți anii mei de antrenament Zen este că esența spiritualității este atenția și intenția. La urma urmei, spiritualitatea este practica percepției spiritului lucrurilor, însemnând esența sau realitatea interioară a lucrurilor, fie că e vorba de propria ta esență, sau de esența vieții, sau de esența unei cești de ceai. Toate sunt același lucru. Există de asemeni și spiritul, sau esența, unei acțiuni sau activități. De aceea în Zen se vorbește de "Zenul băutului ceaiului", sau al aranjamentelor florale, sau al măturatului verandei. Ce vor să spună prin "Zenul unei" anumite activități este să scoată în evidență expresia fără de ego, întrupată și iluminată a acelei activități. Orice acțiune cu adevărat iluminată are patru caracteristici: lipsa de ego, spontaneitatea, claritatea și întregimea. 

Practica atenției (sau mindfulness cum este denumită adesea în cercurile spirituale), este un mod de a redirecționa atenția de la focalizarea din obișnuință asupra narațiunii interioare, și punerea atenției în loc de aceasta asupra a ceea ce faci, asupra naturii nonconceptuale a experienței și percepției prezente. Fără această schimbare a atenției - de la concept la experiența și percepția directă - spiritualitatea tinde să se degradeze în gândire magică (n.t. de genul superstiție, ocultism, ezoterism, etc.), fantezie, și fanatism spiritual. Doar prin redirecționarea atenției de la nivelul superficial al minții narative sau discursive, către pura actualitate a prezentului, noi putem rupe transa identificării cu egoul și să intrăm într-o conectare conștientă cu natura noastră reală. Atenția este elixirul secret cu care lucrezi în toate practicile de trezire spirituală. 

De-a lungul anilor ca elev Zen am învățat, de asemeni, importanța intenției. Intenția are de-a face cu spre ceea ce tu țintești, și care sunt valorile reale care îți orientează viața. De aceea atunci când întâlnesc pe cineva care vine pentru prima dată la mine ca elev, îl întreb: "de ce ești tu mai exact aici și ce vrei de fapt?" O asemenea întrebare directă adesea îi surprinde pe oameni, ceea ce este bine. Atunci când pot surprinde pe cineva câtuși de puțin, știu că i-am captat atenția, ceea ce este exact ce am vrut să evoc printr-o astfel de întrebare. Până când nu există o atenție arzătoare, nu putem cu adevărat începe. Și unde există o mare atenție, acolo apoi trebuie să îi dăm o țintă. Trebuie să folosim intenția pentru a putea direcționa atenția.  

Intenția despre care vorbesc de fapt nu este așa concentrată pe ceea ce tu vrei, ci mai degrabă spre ceea ce ești chemat din interior. O călătorie spirituală este o chemare. Este ceva inițiat de undeva de dincolo de ego, dintr-o profunzime din suflet la care egoul nu are acces de unul singur. Călătoria noastră spirituală va lua atât de mult sau de puțin timp cât îi este necesar. Egourile noastre nu au vreun cuvânt de zis în această privință deloc. Rolul egoului pe care să îl joace este să răspundă cu toată inima (devotat chiar) la chemarea naturii noastre reale atunci când aceasta apare. Și egoul trebuie să rămână devotat naturii reale, pentru că dacă egoul încearcă să posede trezirile spirituale, sau să se preamărească cu realizarea spirituală, atunci va fi surprins într-o zi când va descoperi că el doar s-a venerat pe el însuși în tot acest timp.  

Intenția noastră spirituală (cea spre care țintim și către care suntem devotați) nu este ceva ce noi ca ego creăm. Este o chemare, sau instinct, pe care egoul o/îl primește. Nu este o chemare tranzacțională unde tu dai ceva și te aștepți să primești ceva în schimb. Este o chemare către ceea ce este nedivizat, întreg, atemporal, sacru, și frumos... de dragul său. Este o chemare primită de ego, să descopere și să se întoarcă la propria sursă. Este, de asemeni, o chemare de la natura noastră reală și fără de formă ca să se întrupeze în, și ca, forma chiar acestei vieți umane, cât mai conștient posibil. 

Când atenția dedicată și intenția inspirată lucrează împreună ca un întreg, practica noastră spirituală va căpăta în mod natural profunzime și va revela o mare înțelepciune. 

Fie ca înțelepciunea noastră să fie mereu păstrată în marea inimă a compasiunii și iubirii. 

Copyright © 2021 Adyashanti.

https://adyashanti.opengatesangha.org/teachings/library/writing#the-essence-of-spirituality

Traducerea: Summairu (2021)

Citește și:  

Adyashanti - Întruparea stării trezite 

Adyashanti - Falsul refugiu în Absolut

Adyashanti - Vacuitatea Radicală

Adyashanti - Nu te opri prematur 

Adyashanti - Trezirea și dincolo de diviziune

Adyashanti - Curajul de a investiga

Adyashanti - O existență neîntreruptă

Adyashanti - Tranziția de la personal la întregime

Adyashanti - Iluzia ce pretinde că e reală

Adyashanti - Adevărul vine cu un preț 

Adyashanti - Dependența spirituală

Adyashanti - Iluminarea, Revoluția interioară

Adyashanti - Căutarea

Adyashanti - Adevărata meditație


Close-up of Black Teapot

What I learned from all my years of Zen training is that the essence of spirituality is attention and intention. After all, spirituality is the practice of perceiving the spirit of things, meaning the essence or inner reality of things, whether that be one’s own essence, or the essence of life, or the essence of a teacup. They are all the same. There is also the spirit, or essence, of an action or activity. That is why in Zen they talk of “the Zen of tea drinking,” or of flower arranging, or of sweeping the porch. What they mean when they refer to “the Zen of" a particular activity is to point out the selfless, embodied, and enlightened expression of that activity. Any truly enlightened action has four characteristics: selflessness, spontaneity, clarity, and wholeness.

The practice of attention (or mindfulness as it is often referred to in spiritual circles), is a way of redirecting attention away from the habitual focus on one’s inner narrative, and placing it instead on precisely what one is doing,on the nonconceptual nature of immediate experience and perception. Without this shift of attention—from concept to immediate experience and perception—spirituality tends to degrade into magical thinking, fantasy, and/or fanaticism. It is only by redirecting attention away from the surface level of the mind’s narrative, and towards the pure immediacy of the present, that we can break the trance of ego-identification and fall into conscious connection with our true nature. Attention is the secret elixir that one is working with in all spiritual awakening practices.

During my years as a Zen student I also learned the importance of intention.Intention has to do with what you are aiming at, and what your life-orienting values are. That is why when I first meet someone coming to me as a student, I ask them, “exactly why are you here and what do you want?” Such a direct question will often take people by surprise, which is good. When I can surprise someone a little, I know I have their attention, which is exactly what I want to elicit with such a question. Until there is great burning attention, we cannot truly begin. And when there is great attention, we then need to aim it. We need to employ intention in order to direct attention. 

The intention that I am really talking about is not so much focused on what you want, but rather on what you are being inwardly called to. A spiritual journey is a calling. It is something initiated from somewhere beyond the ego, from a depth within the psyche that the ego has no access to on its own. Our spiritual journey will take as much or as little time as it needs to take. Our egos have no say in the matter at all. The ego’s part to play is to respond wholeheartedly (devotedly, even) to the calling of our true nature when it comes. And the ego must remain devoted to true nature, for if the ego tries to possess spiritual breakthroughs, or aggrandize itself with spiritual attainment, it will one day be surprised to discover that it has only ever been worshiping itself.

Our spiritual intention (that which we aim at and are devoted to) is not something that we, as egos, create. It is a calling, or instinct, that the ego receives. It is not a transactional calling where you give something expecting to get something in return. It is a calling to that which is undivided, whole, timeless, sacred, and beautiful. . . for its own sake. It is a call received by the ego, to discover and return to its source. It is also a call from our formless true nature to embody itself in, and as, the form of this very human life, as consciously as possible.

When dedicated attention and inspired intention work together as a whole, our spiritual practice will naturally acquire depth and reveal great wisdom. May our wisdom always be held in the great heart of compassion and love.

Copyright © 2021 Adyashanti.

https://adyashanti.opengatesangha.org/teachings/library/writing#the-essence-of-spirituality

joi, 12 septembrie 2019

Adyashanti - Vânzarea de apă lângă râu (Selling Water By The River)

Backlit, Cloud Formation, Dusk, Evening, Forest, Lake



Mulți căutători nu-și asumă întreaga responsabilitate pentru propria lor eliberare, ci așteaptă o mare experiență spirituală finală care să îi catapulteze deplin în aceasta. Din cauza acestei căutări pentru experiența eliberatoare ultimă apare o formă agresivă de consumerism spiritual în care căutătorii merg de la un învățător la altul, la shopping după iluminare ca după dulciuri într-un magazin de bomboane. Această promiscuitate spirituală transformă rapid căutarea iluminării într-un cult al căutătorilor de experiențe și trăiri. Și, în timp ce mulți oameni chiar au experiențe puternice, în cele mai multe cazuri acestea nu duc la profunda transformare a individului, care este expresia iluminării. 



Vorbind în mod regulat cu căutătorii spirituali, mi-a devenit foarte clar într-o zi cât de dependenți sunt mulți dintre aceștia de puterea carismei. Ei fac schimb de povestiri despre cât de puternic este unul sau altul dintre maeștri și compară experiențele. Obțin o doză din asta, mulți confundând carisma cu iluminarea. Carisma atrage la toate nivelele: politic, sexual, spiritual, etc., și ea hrănește dorința egoului de a se simți special. Egoul iubește să obțină succese ale puterii - este ca o formă de bomboană spirituală. Bomboana poate fi dulce dar poți trăi doar din asta? Te face liber? 
Libertatea nu este neapărat captivantă; doar e liberă. Foarte în pace și tăcută, extraordinar de tăcută. Desigur, este de asemeni și plină de bucurie și minunare, însă nu este ce îți imaginezi tu. Este mult, mult mai puțin. 
Mulți confundă puterea îmbătătoare a carismei supranaturale cu iluminarea. Mult mai des decât crezi nu este decât doar ceva supranatural, din altă lume, și nu neapărat liberă sau iluminată. Pentru a fi cu adevărat liber, trebuie să îți dorești să cunoști adevărul mai mult decât vrei să te simți bine. Fiindcă atunci când scopul tău este să te simți bine, atunci imediat ce te vei simți mai bine tu îți vei pierde interesul pentru ceea ce este adevărat. Aceasta nu înseamnă că a te simți bine sau trăirea iubirii sau beatitudinii este un lucru rău. Dacă are de ales, oricine va alege să simtă beatitudine mai degrabă decât tristețe. Înseamnă pur și simplu că atunci când dorința de a te simți bine este mai puternică decât setea de a vedea, cunoaște, și trăi Adevărul, atunci acea dorință întotdeauna va distorsiona percepția a ceea ce este Real, corupându-ți cea mai profundă integritate. 
Din experiența mea, toți vor spune că vor să descopere Adevărul, asta până când își dau seama că Adevărul îi va jefui de cele mai adânci păstrate idei, credințe, speranțe și vise. Libertatea iluminării înseamnă mult mai mult decât experiențe de iubire și pace. Înseamnă descoperirea unui Adevăr care îți va întoarce cu fundul în sus perspectiva despre sine și despre viață. Pentru cel care este cu adevărat pregătit, acest lucru va fi inimaginabil de eliberator. Însă pentru cineva care încă se agață în vreun fel, acest lucru va fi extrem de provocator într-adevăr. Cum știe cineva când este pregătit? Ești pregătit atunci când ești dispus să fii consumat cu totul, când ești dispus să fii combustibil pentru un foc fără sfârșit. 



Dacă începi să joci jocul de a fi un "cineva iluminat", maestrul adevărat te va lua la întrebări. El sau ea te vor demasca, și acea demascare va durea. Deoarece egoul va fi acolo, stând în fața Adevărului, expus și umilit. Desigur, egoul va striga "prostule!" Va pretinde că maestrul a făcut o greșeală și va începe să se justifice într-un efort de a-și pune iar învelișul protector. Va începe să învârtă justificări cu o incredibilă subtilitate și înșelăciune. Aici începe adevărata sadhana (practică) spirituală. Aici este locul unde totul devine foarte real și discipolul descoperă dacă el chiar vrea să fie liber, sau doar vrea să rămână un ego fals, separat, și care se justifică. Această răscruce vine inevitabil și este întotdeauna o mare încercare. Ea separă adevăratul căutător de cel fals. Adevăratul căutător va fi dispus să suporte grația umilinței, în timp ce falsul căutător va fugi de ea. Astfel începe adevărata cale către iluminare, acordată numai celor dispuși să fie nimeni. Descoperindu-ți "nimenimea" se deschide ușa către trezirea ca ființare, și dincolo de aceasta înspre Sursa întregii ființări. 



Să nu crezi că iluminarea te va face special - că nu este așa. Dacă te simți special în vreun fel, atunci iluminarea nu a avut loc. Întâlnesc o grămadă de oameni care cred că ei sunt iluminați și treziți doar pentru că au avut o experiență spirituală profund mișcătoare. Ei își poartă iluminarea în mânecă precum o medalie de onoare. Ei stau între prieteni și vorbesc despre cât de iluminați sunt ei înșiși în timp ce beau o cafea la cafenea. 
Chestia amuzantă despre iluminare este că atunci când este autentică, nu este nimeni acolo care s-o pretindă. Iluminarea este foarte obișnuită; nu este nimic special. Mai degrabă decât să te facă special, te va face mai puțin special. Te plantează direct în centrul unei minunate smerenii și inocențe. Toți ceilalți te pot numi iluminat sau nu, dar atunci când ești iluminat întreaga noțiune de iluminare și de cineva care este iluminat este o mare glumă. Folosesc cuvântul iluminare tot timpul - nu ca să te îndrept către ea ci să îți arăt dincolo de ea. Nu rămâne blocat în iluminare. 



Egoul este mișcarea minții către obiectele percepției sub forma agățării, și îndepărtându-se de ele sub forma aversiunii. Fundamental acesta este egoul. Mișcarea de apucare sau de respingere dă naștere unui simțământ de "eu" separat, și în schimb simțământul "eului" se întărește în acest fel. Această buclă a cauzalității păcălește conștiința inducându-i o transă a identificării. Identificarea cu ce? Identificarea cu bucla continuă a suferinței. La urma urmei, cine suferă? "Eul" suferă. Și cine este acest "eu"? Nu este mai mult decât un simțământ de sine cauzat de identificarea cu apucarea și respingerea. Vezi tu, totul este o creație a minții, un film fără sfârșit, un vis teribil. Nu încerca să schimbi visul, fiindcă încercarea de a-l schimba este doar o altă mișcare în vis. Uită-te la vis. Fii conștient de vis. Această conștiență este EA. Devino mai interesat de conștiența care este conștientă de vis decât de visul însuși. Ce este această conștiință? Cine este această conștiință? Nu extrage vreun răspuns, doar fii răspunsul. Fii Aceasta. 



Iluminarea înseamnă sfârșitul tuturor diviziunilor. Nu este doar a avea o experiență ocazională a unității dincolo de toate diviziunile, ci de fapt este vorba de a fi nedivizat. Aceasta este ceea ce înseamnă cu adevărat nondualitatea. Înseamnă că există doar un singur SINE, fără vreo diferență sau pauză între revelația profundă a Unimii și felul în care este percepută și trăită în fiecare moment al vieții. Nondualitatea înseamnă că revelația interioară și expresia exterioară a personalității sunt una și aceeași. Atât de puțini pare că sunt interesați de implicația mai mare conținută înlăuntrul experiențelor spirituale profunde, deoarece contemplarea acestor implicații este cea care aduce imediat la suprafață în conștiință diviziunile interioare existente în majoritatea căutătorilor. 



Oamenii spirituali pot fi unii dintre cei mai violenți oameni pe care îi vei întâlni vreodată. Preponderent, ei sunt violenți cu ei înșiși. Ei încearcă în mod violent să-și controleze mințile, emoțiile și corpurile. Devin supărați pe ei înșiși și se bat singuri pentru că nu s-au ridicat la ideea minții condiționate despre ce crede ea că este iluminarea. Nimeni niciodată nu a devenit liber printr-o asemenea violență. De ce sunt atât de puțini oameni care sunt liberi cu adevărat? Deoarece ei încearcă să se conformeze ideilor, conceptelor și credințelor din capul lor. Ei încearcă să își facă drumul spre rai prin concentrare. Însă Libertatea este starea naturală, expresia ființării care este spontană și neidentificată cu vreun sine. Dacă vrei s-o găsești, înțelege că chiar ideea de cineva care are controlul este un concept creat de minte. Fă un pas în spate în necunoscut. 



Nu este nimic mai insidios distructiv pentru atingerea eliberării decât îndoiala de tine însuți și cinismul. Îndoiala este o mișcare a minții condiționate care mereu pretinde că "Nu este posibil", că "Libertatea nu este posibilă pentru mine". Îndoiala mereu cunoaște; ea "cunoaște" că nimic nu este posibil. 
Și în această cunoaștere, îndoiala te jefuiește de posibilitatea ca orice este nou sau transformator să se întâmple. Mai mult decât atât, îndoiala sau neîncrederea în tine este mereu acompaniată de un cinism universal care pune inconștient o amprentă negativă pe orice atinge. Cinismul este o viziune a lumii care protejează egoul de la examinare prin menținerea unui șablon negativ în relație cu ceea ce el nu știe, nu vrea să știe, sau nu poate ști. Mulți căutători spirituali nu au habar cât de cinici și încărcați cu îndoială sunt ei de fapt. Orbirea și negarea prezenței îndoielii și cinismului face ca nașterea unei încrederi profunde să fie imposibilă, o încredere fără de care eliberarea ultimă va rămâne mereu doar un vis. 



Toată teama vine din gânduri sub forma memoriei (trecutul) sau proiecției (viitorul). Gândul creează timpul: trecut, prezent, sau viitor. Așadar frica există și vine din existența percepută a timpului. Să fii eliberat de teamă înseamnă să fii eliberat de timp. Din moment ce timpul este creat de gândire, pentru a fi liber de teamă trebuie să fii liber de gânduri. Ca urmare, este important să te trezești și să ai experiența Sinelui în afara gândului, ființând ca eternitate (atemporalitate). Așadar pune sub semnul întrebării toate noțiunile despre tine însuți care sunt creații ale gândului și timpului - ale trecutului, prezentului și viitorului. Experimentează propria eternitate, sacralitate, trezire până când ești convins că tu nu ești niciodată subiectul mișcării gândului, a fricii, sau a timpului.
Să fii liber de frică este a fi plin de Iubire. 



Mulți căutători spirituali ajung "blocați în vacuitate", în absolutul, în transcendență. Ei se agață de beatitudine, sau pace, sau indiferență. Când motivația egocentrică de a trăi dispare, mulți căutători devin indiferenți. Ei văd perfecțiunea întregii existențe și nu găsesc vreun motiv de a face ceva, inclusiv să aibă grijă de ei înșiși sau de alții. Eu numesc asta "a-ți găsi un fals refugiu". Este o capcană egoică foarte subtilă; este o fixație pe absolut și toate formele inconștiente de atașament care se maschează ca eliberare. Poate fi foarte dificil să trezești pe cineva din această fixație amăgitoare fiindcă el chiar nu mai are nicio motivație să renunțe la ea. Blocați într-o formă de indiferență divină, asemenea oameni cred că au atins vârful muntelui când ei de fapt se ascund undeva pe la jumătatea drumului. 
Iluminarea nu înseamnă că cineva trebuie să dispară în tărâmul transcendenței. A fi fixat în absolut este doar polar opusul lui a fi fixat în relativ. Când apare adevărata iluminare, există o naștere formidabilă a Iubirii și înțelepciunii impersonale care nu se fixează niciodată în niciun tărâm al experienței. A te trezi la viziunea absolută este ceva profund și transformator, dar a te trezi din toate punctele fixe ale viziunii este nașterea adevăratei nondualități. Dacă vacuitatea nu poate dansa, nu este adevărata vacuitate. Dacă lumina lunii nu inundă cerul gol al nopții și nu se reflectă în fiecare picătură de apă, în fiecare fir de iarbă, atunci tu nu te uiți decât la propriul tău vis gol. 
Eu zic: "Trezește-te!" Atunci inima ta va fi inundată de o Iubire ce nu o poți conține. 



Poate te pot îndruma către marea Realitate din tine. Poate te vei trezi la directa experiență a realizării Sinelui. Poate vei prinde focul transmisiei. Dar este un singur lucru ce nu ți-l poate da nimeni: onestitatea și integritatea care doar ele te vor duce complet pe celălalt mal. Nimeni nu-ți poate da puterea de caracter necesară ca experiența profundă spirituală să devină catalizatorul pentru transformarea evolutivă numită "iluminare". Numai tu poți găsi acea pasiune interioară care arde cu o integritate ce nu se liniștește și nu se mulțumește cu nimic mai puțin decât Adevărul. 



Iluminarea nu are nimic de-a face cu stările de conștiință. Fie că ești în conștiința-ego sau în conștiința-unității nu asta este ideea în realitate. Am întâlnit mulți oameni care au acces ușor la stări avansate de conștiință. Deși pentru unii acest lucru poate fi foarte ușor de avut, am observat de asemeni că mulți dintre acești oameni nu sunt mai liberi decât oricine altcineva. Dacă nu crezi că egoul poate exista în stări foarte avansate de conștiință, gândește-te din nou. Punctul cheie nu este starea de conștiință, nici chiar cele foarte avansate, ci un mister treaz care este sursa tuturor stărilor de conștiință. Este chiar sursa prezenței și ființării. Este dincolo de toate percepțiile și toate experiențele. Eu o numesc "trezie". Să afli că ești golit de vacuitate înseamnă să mori într-un mister conștient, care este sursa întregii existențe. Se întâmplă însă că acest mister este îndrăgostit de toată manifestarea și nemanifestarea sa. Te descoperi pe Tine făcând un pas în spate din tine. 



Darul lui Ramana Maharshi pentru lume nu a fost că el a realizat Sinele. Mulți oameni au avut o realizare profundă a Sinelui. Darul lui Ramana a fost că el a întrupat acea realizare așa de cu totul. Una este să realizezi Sinele; este cu totul altceva să întrupezi acea realizare în așa măsură încât să nu existe nicio distanță între revelația interioară și expresia sa exterioară. 
Mulți au avut străfulgerări ale realizării Unimii; puțini exprimă consecvent acea realizare prin umanul lor. Una este să atingi o flacără și să știi că frige, însă este cu totul altceva să te arunci în acea flacără și să fii consumat cu totul de ea. 



First published in the Inner Directions Journal, Fall/Winter 1999.
© 1999 Adyashanti. 


https://www.adyashanti.org/teachings/library/writing#selling-water-by-the-river

Traducerea: Summairu (2019) 
https://www.paypal.me/KamariusMusic

Citește și:  
Adyashanti - Întruparea stării trezite 
Adyashanti - Falsul refugiu în Absolut
Adyashanti - Vacuitatea Radicală
Adyashanti - Nu te opri prematur
Adyashanti - Trezirea și dincolo de diviziune
Adyashanti - Curajul de a investiga
Adyashanti - O existență neîntreruptă
Adyashanti - Tranziția de la personal la întregime
Adyashanti - Iluzia ce pretinde că e reală
Adyashanti - Adevărul vine cu un preț 
Adyashanti - Dependența spirituală
Adyashanti - Iluminarea, Revoluția interioară
Adyashanti - Căutarea
Adyashanti - Adevărata meditație


Children, River, Water, The Bath, Splash, Boys


Many seekers do not take full responsibility for their own liberation, but wait for one big, final spiritual experience which will catapult them fully into it. It is this search for the final liberating experience which gives rise to a rampant form of spiritual consumerism in which seekers go from one teacher to another, shopping for enlightenment as if shopping for sweets in a candy store. This spiritual promiscuity is rapidly turning the search for enlightenment into a cult of experience seekers. And, while many people indeed have powerful experiences, in most cases these do not lead to the profound transformation of the individual, which is the expression of enlightenment. 


In speaking regularly with spiritual seekers, it dawned on me one day how addicted so many of them are to the power of charisma. They swap stories about how powerful this or that teacher is and compare experiences. They get a charge from it, many mistaking charisma for enlightenment. Charisma attracts at all levels: political, sexual, spiritual, etc., and it feeds the ego's desire to feel special. The ego loves getting hits of powerit's like a form of spiritual candy. The candy may be sweet but can you live on it? Does it make you free? 
Freedom is not necessarily exciting; it's just free. Very peaceful and quiet, so very quiet. Of course, it is also filled with joy and wonder, but it is not what you imagine. It is much, much less. Many mistake the intoxicating power of otherworldly charisma for enlightenment. More often than not it is simply otherworldly, and not necessarily free or enlightened. In order to be truly free, you must desire to know the truth more than you want to feel good. Because if feeling good is your goal, then as soon as you feel better you will lose interest in what is true. This does not mean that feeling good or experiencing love and bliss is a bad thing. Given the choice, anyone would choose to feel bliss rather than sorrow. It simply means that if this desire to feel good is stronger than the yearning to see, know, and experience Truth, then this desire will always be distorting the perception of what is Real, while corrupting one's deepest integrity. 
In my experience, everyone will say they want to discover the Truth, right up until they realize that the Truth will rob them of their deepest held ideas, beliefs, hopes, and dreams. The freedom of enlightenment means much more than the experience of love and peace. It means discovering a Truth that will turn your view of self and life upside-down. For one who is truly ready, this will be unimaginably liberating. But for one who is still clinging in any way, this will be extremely challenging indeed. How does one know if they are ready? One is ready when they are willing to be absolutely consumed, when they are willing to be fuel for a fire without end. 

If you start playing the game of being an "enlightened somebody," the true teacher is going to call you on it. He or she is going to expose you, and that exposure is going to hurt. Because the ego will be there, standing in the light of Truth, exposed and humiliated. Of course, the ego will cry "foul!" It will claim that the teacher made a mistake and begin to justify itself in an effort to put its protective clothing back on. It will begin to spin justifications with incredible subtlety and deceptiveness. This is where real spiritual sadhana (practice) begins. This is where it all becomes very real and the student discovers whether he or she truly wants to be free, or merely wants to remain as a false, separate, and self-justifying ego. This crossroad inevitably comes and is always challenging. It separates the true seeker from the false one. The true seeker will be willing to bare the grace of humility, whereas the false seeker will run from it. Thus begins the true path to enlightenment, granted only to those willing to be nobody. Discovering your "nobodyness" opens the door to awakening as beingness, and beyond that to the Source of all beingness. 

Do not think that enlightenment is going to make you special—it's not. If you feel special in any way, then enlightenment has not occurred. I meet a lot of people who think they are enlightened and awake simply because they have had a very moving spiritual experience. They wear their enlightenment on their sleeve like a badge of honor. They sit among friends and talk about how awake they are while sipping coffee at a cafe. 
The funny thing about enlightenment is that when it is authentic, there is no one to claim it. Enlightenment is very ordinary; it is nothing special. Rather than making you more special, it is going to make you less special. It plants you right in the center of a wonderful humility and innocence. Everyone else may or may not call you enlightened, but when you are enlightened the whole notion of enlightenment and someone who is enlightened is a big joke. I use the word enlightenment all the time—not to point you toward it but to point you beyond it. Do not get stuck in enlightenment. 

Ego is the movement of the mind toward objects of perception in the form of grasping, and away from objects in the form of aversion. This fundamentally is all the ego is. This movement of grasping and aversion gives rise to a sense of a separate "me," and in turn the sense of "me" strengthens itself this way. It is this continuous loop of causation that tricks consciousness into a trance of identification. Identification with what? Identification with the continuous loop of suffering. After all, who is suffering? The "me" is suffering. And who is this me? It is nothing more than a sense of self caused by identification with grasping and aversion. You see, it's all a creation of the mind, an endless movie, a terrible dream. Don't try to change the dream, because trying to change it is just another movement in the dream. Look at the dream. Be aware of the dream. That awareness is It. Become more interested in the awareness of the dream than in the dream itself. What is that awareness? Who is that awareness? Don't go spouting out an answer, just be the answer. Be It. 

Enlightenment means the end of all division. It is not simply having an occasional experience of unity beyond all division, it is actually being undivided. This is what nonduality truly means. It means there is just one Self, without a difference or gap between the profound revelation of Oneness and the way it is perceived and lived every moment of life. Nonduality means that the inner revelation and the outer expression of the personality are one and the same. So few seem to be interested in the greater implication contained within profound spiritual experiences, because it is the contemplation of these implications which quickly brings to awareness the inner divisions existing within most seekers. 

Spiritual people can be some of the most violent people you will ever meet. Mostly, they are violent to themselves. They violently try to control their minds, their emotions, and their bodies. They become upset with themselves and beat themselves up for not rising up to the conditioned mind's idea of what it believes enlightenment to be. No one ever became free through such violence. Why is it that so few people are truly free? Because they try to conform to ideas, concepts, and beliefs in their heads. They try to concentrate their way to heaven. But Freedom is about the natural state, the spontaneous and unselfconscious expression of beingness. If you want to find it, see that the very idea of a someone who is in control is a concept created by the mind. Take one step backward into the unknown. 

There is nothing more insidiously destructive to the attainment of liberation than self-doubt and cynicism. Doubt is a movement of the conditioned mind that always claims that “It's not possible,” that “Freedom is not possible for me.” Doubt always knows; it "knows" that nothing is possible. And in this knowing, doubt robs you of the possibility of anything truly new or transformative from happening. Furthermore, doubt is always accompanied by a pervasive cynicism that unconsciously puts a negative spin on whatever it touches. Cynicism is a world view which protects the ego from scrutiny by maintaining a negative stance in relationship to what it does not know, does not want to know, or cannot know. Many spiritual seekers have no idea how cynical and doubt-laden they actually are. It is this blindness and denial of the presence of doubt and cynicism that makes the birth of a profound trust impossible, a trust without which final liberation will always remain simply a dream.

All fear comes from thought in the form of memory (past) or projection (future). Thought creates time: past, present, and future. So fear exists and comes from the perceived existence of time. To be free of fear is to be free of time. Since time is a creation of thought, to be free of fear you must be free of thought. Consequently, it is important to awaken and experience your Self outside of thought, existing as eternity. So question all notions of yourself that are creations of thought and of time—of past, present, and future. Experience your eternalness, your holiness, your awakeness until you are convinced that you are never subject to the movement of thought, of fear, or of time. To be free of fear is to be full of Love. 

Many spiritual seekers get "stuck in emptiness,” in the absolute, in transcendence. They cling to bliss, or peace, or indifference. When the self-centered motivation for living disappears, many seekers become indifferent. They see the perfection of all existence and find no reason for doing anything, including caring for themselves or others. I call this "taking a false refuge." It is a very subtle egoic trap; it's a fixation in the absolute and all unconscious form of attachment that masquerades as liberation. It can be very difficult to wake someone up from this deceptive fixation because they literally have no motivation to let go of it. Stuck in a form of divine indifference, such people believe they have reached the top of the mountain when actually they are hiding out halfway up its slope. 
Enlightenment does not mean one should disappear into the realm of transcendence. To be fixated in the absolute is simply the polar opposite of being fixated in the relative. With the dawning of true enlightenment, there is a tremendous birthing of impersonal Love and wisdom that never fixates in any realm of experience. To awaken to the absolute view is profound and transformative, but to awaken from all fixed points of view is the birth of true nonduality. If emptiness cannot dance, it is not true emptiness. If moonlight does not flood the empty night sky and reflect in every drop of water, on every blade of grass, then you are only looking at your own empty dream. I say, “Wake up!” Then your heart will be flooded with a Love that you cannot contain. 

Maybe I can point you to the great Reality within you. Maybe you will awaken to the direct experience of Self-realization. Maybe you will catch the fire of transmission. But there is one thing that no one can give you: the honesty and integrity that alone will bring you completely to the other shore. No one can give you the strength of character necessary for profound spiritual experience to become the catalyst for the evolutionary transformation called "enlightenment." Only you can find that passion within that burns with an integrity that will not settle for anything less than the Truth. 

Enlightenment has nothing to do with states of consciousness. Whether you are in ego consciousness or unity consciousness is not really the point. I have met many people who have easy access to advanced states of consciousness. Though for some people this may come very easily, I also notice that many of these people are no freer than anyone else. If you don't believe that the ego can exist in very advanced states of consciousness, think again. The point isn't the state of consciousness, even very advanced ones, but an awake mystery that is the source of all states of consciousness. It is even the source of presence and beingness. It is beyond all perception and all experience. I call it "awakeness." To find out that you are empty of emptiness is to die into an aware mystery, which is the source of all existence. It just so happens that that mystery is in love with all of its manifestation and non-manifestation. You find your Self by stepping back out of yourself. 

Ramana Maharshi's gift to the world was not that he realized the Self. Many people have had a deep realization of the Self. Ramana's real gift was that he embodied that realization so thoroughly. It is one thing to realize the Self; it is something else altogether to embody that realization to the extent that there is no gap between inner revelation and its outer expression. Many have glimpsed the realization of Oneness; few consistently express that realization through their humanness. It is one thing to touch a flame and know it is hot, but quite another to jump into that flame and be consumed by it. 


First published in the Inner Directions Journal, Fall/Winter 1999. 
© 1999 Adyashanti. 

https://www.adyashanti.org/teachings/library/writing#selling-water-by-the-river

marți, 4 iunie 2019

Ramana Maharshi discutând despre Aurobindo (Bhagavan discusses Aurobindo with Swami Madhavathirta)


Î: Sri Aurobindo crede că trupul uman nu este ultimul pe acest pământ. Stabilirea în Sine, conform lui, nu este atinsă perfect în corpul uman, pentru că aici Cunoașterea de Sine nu operează în modul său natural. De aceea vijnanamaya sarira [corpul făcut din cunoaștere pură] în care Cunoașterea de Sine poate funcționa natural trebuie adusă pe acest pământ.
Ramana Maharshi: Cunoașterea de Sine poate străluci foarte bine în trupul uman, deci nu este necesar niciun alt corp.

Î: Sri Aurobindo crede că vijnanamaya sarira nu va fi atacat de boală, nu va îmbătrâni, și nu va muri dacă omul nu își dorește asta.
M: Corpul însuși este o boală (o alterare a condiției perfecte supreme n.t.). A-ți dori să rămâi mult timp în această boală nu este scopul unui Jnani (înțelept realizat). Oricum, trebuie să renunți la identificarea cu corpul. Așa cum conștiința eu-sunt-corpul împiedică atingerea Cunoașterii de Sine, în același fel, cel care a ajuns la convingerea că el nu este corpul va deveni eliberat chiar dacă nu își dorește el asta.

Î: Sri Aurobindo vrea să aducă puterea lui Dumnezeu în corpul uman.
M: Dacă, după abandon, cineva încă mai are această dorință, atunci abandonul nu a fost reușit. Dacă cineva are atitudinea: "Dacă puterea divină este pe cale să coboare, ea trebuie să coboare în corpul meu", atunci aceasta doar va crește identificarea cu corpul. La modul real vorbind, nu este necesară nicio asemenea coborâre. După distrugerea ideii eu-sunt-corpul, individul devine forma absolutului. În această stare, nu există sus sau jos, față sau spate.

Î: Dacă individualul devine forma absolutului, atunci cine se bucură de beatitudinea absolutului? Ca să ne bucurăm de beatitudinea absolutului, trebuie să fim puțin separați de el, precum musca ce gustă zahărul de la o mică distanță.
M: Beatitudinea absolutului este beatitudinea propriei naturi. Nu este născută și nici nu a fost creată. Plăcerea ce este creată va fi distrusă. Zahărul, nefiind simțitor, nu se poate gusta pe el însuși. Musca trebuie să fie la o mică distanță pentru a-l gusta. Însă absolutul este pură conștiență și conștiință. Poate să-și ofere beatitudinea, însă natura sa nu poate fi înțeleasă fără să ajungi întâi la acea realizare.

Î: Sri Aurobindo vrea să aducă pe pământ o nouă rasă divină.
M: Orice poate fi atins în viitor trebuie înțeles ca fiind impermanent și ca urmare va dispărea. Învață să înțelegi în mod corect ce ai acum și așa nu vei avea nevoie să te gândești la viitor.

Î: Sri Aurobindo spune că Dumnezeu a creat tot felul de lumi și că acum va mai crea o nouă lume.
M: Lumea noastră actuală nu este reală. Fiecare vede o lume imaginară conform cu imaginația lui, așadar unde este garanția că noua lume creată va fi reală? Jiva (persoana individuală), lumea și Dumnezeu, toate acestea sunt idei relative. Atât timp cât există simțământul unui "eu" separat, tot atâta timp există și aceste trei idei.
Din acest "eu" individual, din minte, au apărut acestea trei.

Dacă oprești mintea, cele trei nu vor rămâne, ci doar Brahman (Absolutul) singur va rămâne, așa cum el rămâne și este deja chiar acum. Noi vedem lucruri din cauza unei erori [se poate spune că această eroare este păcatul originar - a vedea separare n.t.]. Această percepție greșită va fi îndreptată prin investigarea (introspecția) naturii reale a acestui jiva. Chiar dacă acest jiva intră în Supramental el va rămâne în minte, însă după abandonul minții, nu rămâne acolo nimic decât Brahman. Fie că această lume este reală sau ireală, conștientă sau inertă, un loc al fericirii sau al suferinței, toate aceste stări apar în starea de ignoranță. Ele nu sunt folositoare după realizare.

Starea de Atmanishta [a fi fixat în Sine], lipsită de simțământul individual al "eu"-lui, este starea supremă. În această stare nu există loc de a te gândi la obiecte, nici acest simțământ de existență individuală. Nu există niciun fel de îndoială în această stare naturală de ființare-conștiință-beatitudine.
Atât timp cât există în tine percepția numelor și formelor, Dumnezeu va apărea cu formă, dar când viziunea realității fără de formă este atinsă atunci nu va exista nicio modificare a văzătorului, vederii și văzutului. Această viziune este chiar natura conștiinței, nonduală și nedivizată. Este fără de limite, infinită și perfectă.
Când simțul individual de "eu" apare în corp, lumea este văzută. Dacă acest simțământ este absent, atunci cine va vedea lumea?

- Puterea Prezenței 
Traducerea: Summairu (2018) 
https://www.paypal.me/KamariusMusic




Citește și: 
Ramana Maharshi - Însemnătatea religiei
Ramana Maharshi - Cine Sunt Eu? (Nan Yar?)
 
Ramana Maharshi - Arma Divină 

David Godman - Introspecția
Învățăturile lui Sri Ramana Maharshi
Robert Adams & Ramana Maharshi - Doar Fii
Yogananda îl întâlnește pe Sri Ramana Maharshi
Lal-Ded - Cuvântul unei mistice rebele din Kashmir


Lotus, Plant, Flower, Nature, Pond, Blossom, Pink


BHAGAVAN DISCUSSES AUROBINDO WITH SWAMI MADHAVATHIRTA

Q: Sri Aurobindo believes that the human body is not the last on this earth. Establishment in the Self, according to him, is not perfectly attained in a human body, for Self-knowledge does not operate there in its natural way. Therefore the vijnanamaya sarira [the body made of pure knowledge] in which Self-knowledge can work naturally must be brought down on this earth.
M: Self-knowledge can shine very well in the human body, so there is no need of any other body.


Q: Sri Aurobindo believes that the vijnanamaya sarira will not be attacked by disease, will not grow old, and will not die without one’s desire.
M: The body itself is a disease. To wish for a long stay of that disease is not the aim of the jnani. Anyhow, one has to give up identification with the body. Just as the I-am-the-body consciousness prevents one from attaining Self-knowledge, in the same way, one who has got the conviction that he is not the body will become liberated even if he doesn’t desire it.

Q: Sri Aurobindo wants to bring the power of God into the human body.
M: If, after surrendering, one still has this desire, then surrender has not been successful. If one has the attitude, ‘If the higher power is to come down, it must come into my body’, this will only increase identification with the body. Truly speaking, there is no need of any such descent. After the destruction of the I-am-the-body idea, the individual becomes the form of the absolute. In that state, there is no above or below, front or back.

Q: If the individual becomes the form of the absolute, then who will enjoy the bliss of the absolute? To enjoy the bliss of the absolute, we must be slightly separate from it, like the fly that tastes sugar from a little distance.
M: The bliss of the absolute is the bliss of one’s own nature. It is not born, nor has it been created. Pleasure that is created is destroyed. Sugar, being insentient, cannot taste itself. The fly has to keep a little distance to taste it. But the absolute is awareness and consciousness. It can give its own bliss, but its nature cannot be understood without attaining that state.

Q: Sri Aurobindo wants to bring down to earth a new divine race.
M: Whatever is to be attained in the future is to be understood as impermanent. Learn to understand properly what you have now so that there will be no need of thinking about the future.

Q: Sri Aurobindo says that God has created various kinds of worlds and is still going to create a new world.
M: Our present world is not real. Each one sees a different imaginary world according to his imagination, so where is the guarantee that the new world will be real? The jiva [the individual person], the world and God, all of these are relative ideas. So long as there is the individual sense of ‘I’, these three are also there.
From this individual sense of ‘I’, from the mind, these three have arisen.

If you stop the mind, the three will not remain, but Brahman alone will remain, as it remains and abides even now. We see things because of an error. This misperception will be rectified by enquiring into the real nature of this jiva. Even if this jiva enters Supermind, it will remain in the mind, but after surrendering the mind, there will be nothing left but Brahman. Whether this world is real or unreal, consciousness or inert, a place of happiness or a place of misery, all these states arises in the state of ignorance. They are not useful after realization.

The state of Atmanishta [being fixed in the Self], devoid of the individual feeling of ‘I’, is the supreme state. In this state there is no room for thinking of objects, nor this feeling of individual being. There is no doubt of any kind in this natural state of being-consciousness-bliss.
So long as there is the perception of name and form in oneself, God will appear with form, but when the vision of the formless reality is achieved there will be no modifications of seer, seeing and seen. That vision is the nature of consciousness itself, non-dual and undivided. It is limitless, infinite and perfect.
When the individual sense of ‘I’ arises in the body, the world is seen. If this sense is absent, who then will see the world?

- The Power of the Presence